Mai vin colindătorii cum veneau odată?

Dacă-n fiecare zi, Crăciunul ar veni, ce bucurie ar fi!

Știu că nu am mai scris de foarte mult timp, mi-a fost dor să vorbesc cu tine.

Câteva clipe ne mai despart de marea sărbătoare a Nașterii Domnului Hristos, Crăciunul, eveniment ce oferă multă frustrare, și așa, suficient stresați de momentele cotidiene.

În micul nostru oraș intervine agitația, lumea ”șocată” de reduceri caută cadouri, copiii se activează parcă și încep să viseze darurile ce le vor primi de la Moș Crăciun, la televizor încep să apară filme cu spiriduși, reni și alte tentative ieftine comerciale. Dar nu am uitat nimic?

De câteva zile am început a colinda, pe la case a ura, eu și încă un coleg, dornici de a vesti adevăratul motiv al Crăciunului, Nașterea lui Hristos. Drept e că pe la blocuri, pe la ferestre, lumina stinsă. Noi ne-am spus: ”Oare la ora șase lumea doarme? Nu e chiar nimeni acasă?” Stăm noi și căutăm câteva apartamente, intrăm prin efracție în bloc (la interfon ne prezentam de la Kaufland, Lidl, Poșta Română, vecinul de la doi, etc.) și mergem din ușă în ușă, cu speranța în buzunar și râsetele la pachet. Batem noi la ușa, nu am avut noroc. Batem noi, batem, nimic...

Bine, peripețiile noastre nu le-aș putea publica într-un articol de blog, nu aș avea suficient timp și te-ai plictisi cu siguranță. Însă un moment vreau să ți-l descopăr. 

Am mers la un bloc din Mărăței. Bătând la ușa apartamentului și uitându-mă pe vizor, așteptam ca cineva să ne răspundă. Colegul meu și-a pierdut răbdarea și am început să ne continuăm treaba, când dintr-odată aud niște chei în ușă. O bătrână se uită la noi, ditamai oamenii, și începe, cu un glas ușor plăpând să ne întrebe ce dorim. Eu am început să îi explic că suntem colindători iar bătrâna ne-a spus, întristându-se: ”Nu am bani să vă plătesc băieți”. Fără să mai stăm pe gânduri, am colindat-o pe bunicuță și i-am adus un mic zâmbet. Din ce a mai avut și ea, ne-a dat cinci lei...am refuzat!

Am bătut la multe uși zilele acestea, iar oamenii dragi ne-au primit în case și ne-au omenit. Alții, ne-au închis ușa în nas și ne-au cerut să vorbim cu Iisus să vină, să îi colinde. Ne-am conformat...într-un fel.

Duhul Crăciunului nu mai există printre noi, a dispărut odată cu venirea Moșului. Febra cadourilor și agitația societății o pot judeca după o sărbătoare promoțională, un eveniment comercial.

Adresez mulțumiri celor ce ne-au primenit în case, celor ce ne-au servit cu un fursec și ceva cald. Fie ca Domnul să le dăruiască multe bucurii!

Sărbători cu bucurii, în pace, îți doresc și ție, celui ce mi-ai citit aceste rânduri. 

Dacă-n fiecare zi, Crăciunul ar veni, ce bucurie ar fi!

Trebuie să îți mulțumesc

Scrisoare deschisă către al meu dor

   Îți doresc numai de bine, gând cald și îmbucurător! Doar vreau să îți spun câteva lucruri ce pentru mine reprezintă totul, sau doar frânturi de suflet. Și doar vreau să mă crezi pe cuvânt.

   Mă simt mândru pentru ceea ce sunt! Sufăr de un complex de superioritate și, da, asta mă reprezintă. Și trebuie să îți mulțumesc pentru asta! Am simțit pe propria piele ce înseamnă cu adevărat să fiu un ”eu”. Și îți mulțumesc Doamne pentru că m-ai ocrotit!

   Știu că nu prea am făcut multe, și îți sunt profund îndatorat, însă cu ajutorul tău reușesc, văd asta...

   Trebuie să îți mulțumesc pentru clipele frumoase ce mi le-ai dat să le trăiesc.
   Trebuie să îți mulțumesc pentru trăirile mele interioare ce m-au făcut sensibil.
   Trebuie să îți mulțumesc pentru minunatele momente de cumpănă, ce m-au întărit.
   Trebuie să îți mulțumesc pentru a Ta multă iubire ce se revarsă peste mine.
   Trebuie să îți mulțumesc pentru că m-ai făcut să mă îndrăgostesc, cu mare foc.
   Trebuie să îți mulțumesc pentru îngerii Tăi ce stau lângă mine.
   Trebuie să îți mulțumesc pentru ceea ce sunt, Doamne.
   Trebuie să îți mulțumesc pentru cei ce îmi sunt alături, pe care i-ai adunat pentru mine.
   Trebuie să îți mulțumesc pentru timpul tău haric alături de familie, prieteni, dragii sufletului.
   Trebuie să îți mulțumesc pentru că ești cu mine.

Doamne, mulțumesc!

Melancolie

Privesc drăgăstos de la fereastră răsăritul. Gândul meu se ridică către cele mai înalte simțiri. Devin vrăjit de mireasma brumei de dimineață, de cântecul orașului și agitația lui, de lumea mereu ocupată și de frunzele toamnei.

Mereu sunt amorezat de ea, de lucrurile ei roditoare și de falnicele ei șuvițe brunete. Cântarea mea spre tine se îndreaptă, iar toată făptura în ode se desfată. Oh, iubită rază de lumină, ce strălucești din neant și te înghesui să te joci cu fericirea mea, ce ți-am făcut? Mă chinui cu sentimente și cu inimă de poftă. 

Către tine mă închin toamnă tăinuită de feminitate și amor, draga mea bucurie. Fug spre un turn de apărare și caut o călăuză, o mijlocitoare ce dorește să mă ajute. Aduc ca prinos a mea iubire, și aștern sufletul meu pe o tăviță împodobită cu așternut de macrame. 

Dar anotimpul meu fuge și îmi aruncă darul în foc. Inima mea a murit, iar acum stau și suspin.

Inima mi-e plină de a ta ființă

Și-ncotro m-aș duce eu te întâlnesc

Dar tu fugi de mine, nu ai umilința

Mă faci ca să sufăr, ah, și să pătimesc.

Scrisoare către sufletul meu iubit

M-am gândit că te-am neglijat în ultimul timp, chiar dacă am vorbit mai tot timpul. Știi că te iubesc, dar nu cred că ți-am mai spus nicicând. Ești o minune pentru ochii mei și simțirile mele, așa te simt!

Mă rog la tine, mă rog la Bunul meu drag, și mă rog pentru tine, alină-mi nerăbdarea!

Ce substanță ai dragul meu suflet? Nu știu cum să te mai cuprind de atâta dor, nici un pic de gram nu mai am în inimă, toată dragostea mea la tine fuge. Adorm în moartea păcatelor și devin una cu tine, suflete al meu.

Persoana mea dragă, unde te înalți? Ai prins aripi și te ridici de la mine, suflețelul meu cald. 

Vorbesc despre o creație cosmică. Atât de valoros îmi ești...

Unde să te mai caut, dacă nu în rugăciuni și sentiment iubit?!

Vino la mine, hai să stăm puțin de vorbă. Nu te înălța! Am nevoie de tine...

Coboară-te în inima mea și vindecă-o. E bolnavă și nu cred că mai rezist.

Sufletul meu iubit, dă-mi viață veșnică și pe Dumnezeu prin iubire.

Te aștept!

Mă înclin și te iubesc!

Clubul Colectiv - îndemn la rugăciune

Știu că o bună parte dintre voi sunteți în stare de șoc după ce ați auzit că într-un club din Capitală a avut loc un incendiu, toate astea ducând la 27 de morți și aproximativ 150 de răniți. Este un lucru groazic, fapt pentru care nu vreau să comentez prea multe lucruri. Nu vroiam să vorbesc despre această tragedie, dar vreau să îți spun ceva în legătură cu evenimentul de astă noapte.

Îmi pare rău pentru acei tineri. Ei au vrut să se distreze. Probabil erau studenți ce după o săptămână grea vroiau să asculte o trupă de muzică, poate erau tineri ce sărbătoreau un eveniment plăcut din viața lor, Dumnezeu știe.

Dar degeaba comentăm pe Facebook, urlăm, facem tam-tam. Toată lumea știe. De ce continuăm să ne plângem? Am văzut persoane care și-au schimbat pozele de profil și de copertă în doliu, multe dintre ele arătându-și compasiunea pentru victime. Frumos, dar nu ajută pe nimeni. Ba mai mult, ați început să vorbiți despre patriarh, despre spitale, despre catedrale (By the way, principalul scop al Bisericii este mântuirea, nu filantropia).

Știi ce trebuie să faci? Acum, ar trebui să mergem să aprindem o lumânare și să ne rugăm pentru sufletele lor. Ar trebui să ne rugăm pentru ei. Faceți mâine un efort, și participați la slujbele Bisericii, și rugați-vă neîncetat. Aprindeți o candelă și gândiți-vă la ce s-a putut întâmpla astă seară.

Vă rog să mă credeți, lumea ar aprecia mai mult o persoană care se roagă și se gândește în tăcere la sufletele lor decât să caute vinovați, care, vezi Doamne, ei sunt de vină că nu știu ce, nu știu cum. Să lăsăm asta pe seama autorităților.

Rugăciunile îndreptate pentru sufletele lor sunt mult mai importante decât mii de postări și comentarii idioate, ce apar în mediul on-line. 

Victimile și familiile lor au nevoie de sprijin spiritual, material, nu pseudo-moral.

Cântec de dor și frângere de inimă

O zi caldă, însorită, plină de mișcare. Apatică, rece și nostalgică pentru mine. Așa mi-a cântat conștiința astăzi, pe drum spre casă. Dor nețărmuit mă cuprinde și nu am ajutor. Mă cuprinde un mare foc și nu am astâmpăr. Genial! Mereu l-am iubit pe Antonie Pantaleon, un geniu al muzicii fanariote. 

Mereu am îndrăgit muzica de mahala, ce îmi înduioșa sufletul cuprins de necaz. Efectiv, te scoate din permanența suferindă și te introduce în lumea boierimii bune. Dorule, până când să te mai laud? Deși sunt îndrăgostit de tine, parcă te urăsc. Îmi ești drag, dar nu îmi ajunge.

Te rog, nu te împotrivi! Rog a te milostivi, dorule! Și tot el nu mă lasă în pace. Mă frământă, mă sfâșie. Oh, ce pot să fac? Dorule, ești un substitut! Nu ești ceea ce caut. Iubirea inimii mele e plecată iar tu o înlocuiești! Dragoste, întoarce-te acasă...

Degeaba doftorii stau și mă văd, dacă cuconița mea nu-i. Leliță iubită, te aștept.

Visul unei nopți de toamnă

Era firesc să se întâmple acest lucru...

...deși simt că am o problemă cu mine însumi. Mereu m-a fascinat acest anotimp rece și bogat în culoare. Mereu am avut de iubit ceva atunci. Mă simțeam stăpân peste mine, un alt ”eu”. Și mi-a plăcut. Am adorat.

Nu știu cum pot să mi te destăinui. Vreau să îți mărturisesc o idilă neprogramată. Vreau să mă confesez și să-ți spun că, da, am visat și am iubit. Și sunt suficient de matur să recunosc că am făcut o crimă sentimentală.

Mă trezesc dintr-o aventură de vară, plină de viață și dulceață și intru într-o stare latentă, moment în care visez un zâmbet cald și blând, ce se reflectă în sufletul meu. Mă încălzesc cu a ei privire, cu a ei voce mângâietoare, atingerea ei mă trezește, visul devine realitate!

Doamne, ți-am mulțumit pentru multe binefaceri, dar nu am cum să îți răsplătesc pentru ea. Mi-a uns inima cu miere și mi-a căzut cu tronc! Am fost hipnotizat! Un bețiv ce dorește să savureze cel mai plăcut chip creat de Dumnezeu...chipul tău, frumoasa mea.

Of, toamnă insensibilă, de ce îmi faci asta? De ce îmi dai speranțe iar după mi le nărui? Și acum în timp ce îți scriu plâng și îmi înec amarul. Sufăr și nu pot trece peste...nu reușesc.

Frumoasa mea a plecat, și-a luat zborul și nu mai vine. Drag mi-a fost mie și greu îmi este. Răpui, mă sfârșesc de dor, fără nici un ajutor.

Continui să privesc cerul și să îți cer Doamne. Visul meu înapoi...

Săptămâna Sfintei Parascheva

Era și timpul să îți vorbesc despre acest mare eveniment al Bisericii Ortodoxe, și anume, sărbătorirea Sfintei noastre, ocrotitoarea Iașilor, Sfânta Parascheva.

Desigur, multe din informațiile referitoare la hramul Moldovei le-ai accesat probabil cu ajutorul internetului, prin trusturile media sau prin alte mijloace. Însă eu vreau să îți vorbesc deschis. Vreau să îți arăt ce a însemnat pentru sutele de voluntari hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. De fapt, asta am apreciat.

Pelerini închinându-se la racla Sfintei Parascheva, a Sfintei Mariei Magdalena
 și la o părticică din Sfânta Cruce

Mii de pelerini au venit din toate colțurile țării să stea câteva clipe alături de Sfânta și să îi mulțumească. Foarte mulți oameni, cu lacrimi în ochi, înfrigurați și înfometați, mai mult ca siguri și bolnavi, au adus o jertfă Sfintei.

Pelerini închinându-se Sfintei

Pelerini așteptând

În ceea ce mă privește pe mine, pot spune că am fost omul ”bun la toate”. Și nu o iau ca pe o mândrie, ci ca pe un exemplu. Toată lumea angrenată la această manifestare a făcut de toate. De la împărțit iconițe și busuioc pâna la a sta cu ierarhii, protocol de gradul zero. 

Drept e că anul acesta am făcut foarte multe ture de noapte, schimbul 3 le mai numeam, A fost extraordinar. Am fost la colportaj (corturi) și am vândut obiecte de cult pelerinilor, am stat cu pelerinii și le-am împărțit ceai cald și o bucată de pâine. Dimineața mergeam cu ceilalți și făceam aprovizionarea cu cele necesare, mergeam la Sfintele slujbe sau stăteam de vorbă cu credincioșii și jandarmii.

Bineînțeles, ploaia și frigul nu ne-a oprit să stăm pe loc, ci doar ne-a călit puțin. Mi-am reîntânit prietenii de prin toate colțurile tării. Și le mulțumesc. Vă mulțumesc că nu m-ați uitat!

Ceaiul cald și buna dispoziție nu au întârziat să apară!

Zi de hram la Iași! Mii de pelerini au stat la Sfânta Liturghie oficiată pe scena amplasată în fața Mitropoliei...eram și eu pe acolo...

Grupul psaltic Chivotul al Catedralei Mitropolitane din Iași

Îți spun, săptămâna aceasta a fost extraordinară! Am fost cam scump la cuvinte...

Îți mulțumesc!

Mă înclin și vă iubesc!

Octombrie, duminică.

Totul a început așa frumos.

În această dimineață, de duminică, în Iași. M-am trezit cu o bucurie de nedescris, deși obosit, priveam cerul. Încă era întuneric, dar soarele se ridica din plapuma de blocuri și ciment pe care o aveam în față.

Mă pregătesc de toamnă. Da, pentru tine. Și totuși, e duminică. Liniște!

Sunt în tramvai, și mă uit pe geam. Vedeam pe cineva, o domnișoară cochetă ce aștepta, cine știe ce...

Mă trezesc curând în stația de autobuz, așteptând mijlocul de transport. Și meditez. Orașul a revenit la viață, după o noapte agitată de sâmbătă, dar cel mai important, noapte de octombrie.

Mă uit la cer și văd cât de minunat este numele Tău. Mă simt perfect! Inspir adânc aerul rece, savurez peisajul arămiu, totul devine sublim, sofisticat.

Am oftat și m-am bucurat de tot ce înseamnă toamnă.

Nichita Stănescu vroia să îi acopăr inima..cu ceva. Sufletul meu a fost învelit de această zi minunată de duminică, octombrie.

Îți mulțumesc!

Mă înclin și te iubesc!

Regrete de septembire

Mă simt împlinit! Toamna deja și-a intrat în drepturi, iar noi ne pregătim încetișor de facultate. Era normal ca visul unei nopți de vară să se termine așa subit. Și totuși...

Îmi pare rău că se termină așa. Nimic parcă nu mai e la fel fără tine. Vară dragă, ai fost caldă și iubitoare. Îți mulțumesc pentru clipele tale minunate, alături de oameni deosebiți. Îți mulțumesc pentru acest minunat concediu. Ai fost...extraordinară!

                          

Îți mulțumesc pentru momentele de senzație alături de fetele mele dragi din Ucraina, festivalul din această vară mi-a oferit o oportunitate de milioane!

Îți sunt recunoscător pentru cele 10 săptămâni de tabere, zile de neuitat, alături de tineri minunați și colegi iubiți și iubitori!

Îți dăruiesc tot ce am mai bun pentru ziua însorită și pentru ploaia pe care ai așternut-o peste noi, la clipe de nădejde.

Ai fost o vară bună, și îți voi simți lipsa...te rog!

Te rog să mai rămâi în sufletul meu și să te bucuri de ce găsești în el.

Toamna mi-a tăiat orice speranță, doar tu mi-ai mai rămas.

Ai grijă de tine!

Te iubesc, și mă înclin.

Concert caritabil al Grupului psaltic Lighisma la centrul Luceafărul din Piatra-Neamț

Cercetare bolnavilor, îndureraților foarte, acoperire și ajutor și maică celor orfani.

Așa spune o cântare din paraclisul Maicii Domnului. Ea tuturor ne ajută și lucrează prin noi. Așa a și fost. Postarea aceasta este una specială și vreau să îți spun despre ce a fost vorba:

Luni, 21 septembrie 2015, câțiva tineri teologi s-au gândit să facă o bucurie unor copii defavorizați, și să aducă zâmbetul pe buze acestora, vizitându-i și susținând un mini-concert de muzică bizantină, vorbindu-le despre Dumnezeu prin cântare. Evenimantul a avut loc la Centrul de recuperare Luceafărul din cartierul Ciritei, municipiul Piatra-Neamț.

Totodată, s-a reușit prin acest eveniment și relansarea Grupului psaltic Lighisma, cor de muzică bisericească înființat în 2009 la inițiativa unor elevi seminariști, acum studenți la Facultatea de Teologie. 

Grupul psaltic Lighisma

Îți spun sincer, am fost foarte marcat de sentimentele acestor copii. Când am intrat, pentru prima oară, am fost lovit de un val de căldură. O fierbințeală sufletească extraordinară. Mă uitam la copilași, au rămas captivați de noi. Foarte emoționant! O fetiță a venit și ne-a luat în brațe pe fiecare. Nu îți pot descrie trăirea mea. Am rămas oarecum blocat și puțin mâhnit, văzând suferința lor.

Intrăm noi în sală, ne pregătim și ne așezăm, nici nu am început bine cântarea, micuța a venit la un coleg, l-a luat în brațe, și plângea. Sunt de părere că suflețelul ei tresălta de bucurie. A fost o minune. Tinerii se uitau la noi, ne priveau cu atenție, ba chiar unul dintre ei ”dirija” pe ceilalți, în timpul concertului. După eveniment, personalul centrului ne-a prezentat instituția, obiectivele ei și misiunea în societate, dezvăluidu-ne cât de importantă este asistența socială.

De-a lungul timpului, eu am mai avut în grijă tineri cu deficiențe (cei de la C.S.E.I. Alexandru Roșca mă știu, colaborând cu ei în tabere de vreo trei ani), dar aceștia m-au emoționat extraordinar de tare. Trebuie ca și tu, cel ce citești acest articol, să mergi la un centru și să vezi ce înseamnă adevărata problemă. Trebuie să realizezi că pseudodificultațile noastre sunt doar pseudo. Mergi și fă un act de caritate celor năpăstuiți de necaz. Atunci poate vei realiza ce înseamnă omul îndurerat și în necaz. Îți poți închipui cât de mult se bucură cineva când îl vizitezi? Radiază de fericire. Uită-te în ochii lor și privește.

Când am plecat, ei s-au supărat. Dar să știți, copiii aceștia nu erau mâhniți, erau bucuroși în suflet! Și cred că în sinea lor, ei se bucură de orice faptă bună. 

Ai grijă de tine!

Mă înclin și vă iubesc!

Pâinea noastră cea spre ființă...

...ne-o mai dă cineva astăzi? 

Mereu rămân interesat de mândra și maiestuoasa societate românească, o colectivitate amatoare de sadism și devoratoare de scandal ieftin. Nu de puține ori rămân stupefiat de ceea ce vedem noi la televizor, o sursă infinită de neprofesionalism, știri ieftine și sarcasm peste măsură.

Măcar dacă numai asta s-ar întâmpla. Dar nu ne oprim aici.

Vreau să vă împărtășesc ceva. Cred că și tu te-ai săturat de astfel de titluri: ȘOCANT! INCREDIBIL! AFLĂ ce s-a întâmplat! Efecte INCENDIARE, Scandalul SECOLULUI, ș.a.m.d.  Toate acestea, dragii mei, creează o tentație în mintea noastră, apare o psihoză.

Până și eu am rămas setat pe Știrile de la Kanal D (nu dăm nume canalului de televiziune). Și mi-am propus un experiment. Nu degeaba am folosit tertipurile mai sus înșirate. Cred că ați observat pe profilul meu de facebook câteva postări cu ȘOC și GROAZĂ. Vreau să vă spun că numărul aprecierilor s-au dublat față de un check-in obișnuit. De ce? Avem întipărit în mințile noastre acest ȘOC! Verificați profilele ziarelor de scandal. Au mii și mii de like-uri. Așa ceva...cam des găsești.

Mereu făceam glume cu șoc și groază, apasă click, incredibil. Toată lumea râdea. 

Din păcate așa trăim.

Poate acum mă întrebi ce legătură are titlul articolului cu ceea ce ți-am spus până acum. Ei, bine...are. Expresia am tratat-o alegoric. Cred că știi celebra rugăciune, nu cred că e momentul/cazul să îți spun de unde vine, dar am pus problema astfel: să nu crezi că Hristos ne oferă doar materia euharistică, pâinea sfințită printr-un proces intim și complex, numit Dumnezeiasca Liturghie. Dumnezeu ne mai oferă și pâinea cuvântului, puterea Lui.

Informația cea de toate zilele o primim din societate. La biserică primim informația divină, ce Hristos ne-o dăruiește gratuit prin Sfânta Evanghelie, iar în societate, pâinea aceasta devine documentare, știre, veste. Toate aceste lucruri noi de unde le mai luăm? Mass-media? Televi...hă? Da, mulțumesc.

Nu, trebuie să fie nu! Ferm și răspicat!

Și uite așa, stau și mă întreb: pâinea noastră cea spre ființă, ne-o mai dă cineva astăzi? Există un proverb latin care zice panem et circensis sau pâine și circ. Pilda aceasta o știu de la profesoara de Limba Română din gimnaziu. Și o folosesc acum. Noi asta vrem? Pâine și circ? Poftim la degustare!

Vă rog, serviți!

Ai grijă de tine!
Mă înclin și vă iubesc!

Viață de Ruginoasa, dor de tine!

Câteodată rămâi nostalgic

Îmi era dor de Ruginoasa, comuna mea dragă! Sătuc de suflet, leagăn veșnic al copilăriei mele, mai ales vara, când ai mei vroiau ”să scape de mine” (înțelegi cum zic?).

Trebuia să ajung și vara aceasta acolo, din păcate am ajuns toamna, nu știu cum se face...

În fine, eram așa frustrat să ajung acolo, încât în noaptea aceea am avut parte de un somn foarte tulburat. Știam că trebuie să fiu la 6:20 în stația de autobuz pentru a pleca (era singura cursă spre sat). Pe la 2:23 m-am trezit dintr-odată. Brusc. Mă uit la ceas și am văzut doar ”:23”. Hopa...l-am pierdut, în gândul meu. Am tresărit din pat. Fug repede în baie, trântesc totul prin casa, nici nu apuc să mă îmbrac bine, mă uit la ceas, 2:25. Băi!! E două!!! Am început să râd în baie...îți dai seama? Ce om sănătos râde la două dimineața în hohote? Mă retrag înapoi în patul meu cald.

Știi că o minune nu ține prea mult? Tata...lucrând de dimineața, a avut el grijă să mă trezească. Oricum, îmi explică el ce și cum, îmi arată o sacoșă albastră cu un cozonac înăuntru, îmi explică iar ce și cum apoi pleacă la serviciu. Acuma o să vă întrebați de ce cozonac? Trebuia să fiu de dimineață la biserică, la Sfânta Liturghie, iar apoi la panacidă (sau ceva de genul). După 30 de minute, cu geanta la umăr și cozonacul la subraț, hopa în stație. Ajunge autocarul, mă sui în el și merg spre sat. Ajung la țară. Știi cum m-am simțit? Ca în al noulea cer! Mirosul proaspăt de Ruginoasa! Aveam o față...nici nu v-o pot descrie....de fapt...stai că am o poză.

Pe drum fredonam melodia aceea de la Noaptea Târziu (a și făcut subiectul unei postări pe facebook).

Ajung la bunica, îi dau în folosință cozonacul, ne pregătim de biserică și hai la Liturghie. Desigur, obosit, încerc să stau treaz la slujbă, însă ispita m-a biruit...la Heruvic.

Se termină slujba, vine preotul în colivar, face panacida, merg la morminte, totul bine și frumos. După toate astea, ușurel pe drum, am fost în vizită la Nea Marin, o rudenie îndepărtată. Am intrat la el în casă. M-am simțit extraordinar de bine! Știi ce înseamnă să mergi la un om sărac și muncitor? Țăranul român încă dăinuie! Să intri la om în cameră, să te servească cu ceva cald și să te facă să te simți binevenit. Asta înseamnă să fii apreciat!

Ajung acasă și  încep să mă devin nostalgic. Și începea să îmi pară rău. Regretam toate gândurile rele, îmi părea rău că pierdusem timpul la țară, îl utilizam fără nici un folos. Priveam împrejurimile, eram una cu satul. 

Intru în căsuța bătrânească și ghici ce văd: bunicuța croșeta în macrame.

E foarte dificil să lucrezi așa...vorbim de fire de macrame, de maxim 2 mm grosime. Am rămas uluit de ce văd. 

Din păcate nu am apucat să stau decât o zi, una singură. Dar mi-am reîncărcat bateriile epuizate de cele nouă serii de tabere. A fost extraordinar. Sublim. Și aici vorbim de un rafinament rural.

Cam mult pentru primul meu articol, sper că v-am amuzat. Sau măcar am reușit să simțiți o frântură din ceea ce am trăit. Am vorbit de lucruri simple. Nu ai cum să le înțelegi dacă nu trăiești simplu.

Mă înclin și vă iubesc!

Cine sunt?

Cine ești?

Eu sunt Cel ce sunt

Mă numesc Flavius, o persoană nu prea empatică,  ușor zâmbăreț și cam prea plin.

Deși sunt din Piatra-Neamț (și mă mândresc cu asta, să știi), nu prea mai stau prin locurile natale. Locuiesc în Iași, în timpul facultății, iar în rest, cam hoinăresc prin țară. Cel puțin, acasă nu stau.

Am absolvit în anul 2014 Seminarul Teologic Ortodox ”Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, acum urmez cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul UAIC Iași.

Încerc să scriu, să mă dezvălui, să fiu puțin diferit față de cum mă știți. Voi reuși? Habar nu am...

Sper să vă fiu pe plac!

Începutul unui colț de hârtie

Știu că acum ”bloggăritul” este la modă, însă...

De foarte mult timp mi-am dorit să am un colțișor de hârtie. Vreau să spun, îmi doresc să arăt și celorlalți ceva din puținul meu suflet. Nu mult, chiar puțin. Ceva de esență tare. Sunt destul de entuziasmat...poate am să reușesc.

Voi încerca să postez săptămânal, ceva ușor, nu neapărat cu substanță teologică, dar...

...sunt la început, și ușor voi începe să prind aripi.

Sunt un amator, dar vreau să vă arăt profesionalism.

Am să vorbesc, chiar dacă am să spun puțin.

Mă înclin și vă iubesc.

Vă mulțumesc!