Regrete de septembire

Mă simt împlinit! Toamna deja și-a intrat în drepturi, iar noi ne pregătim încetișor de facultate. Era normal ca visul unei nopți de vară să se termine așa subit. Și totuși...

Îmi pare rău că se termină așa. Nimic parcă nu mai e la fel fără tine. Vară dragă, ai fost caldă și iubitoare. Îți mulțumesc pentru clipele tale minunate, alături de oameni deosebiți. Îți mulțumesc pentru acest minunat concediu. Ai fost...extraordinară!

                          

Îți mulțumesc pentru momentele de senzație alături de fetele mele dragi din Ucraina, festivalul din această vară mi-a oferit o oportunitate de milioane!

Îți sunt recunoscător pentru cele 10 săptămâni de tabere, zile de neuitat, alături de tineri minunați și colegi iubiți și iubitori!

Îți dăruiesc tot ce am mai bun pentru ziua însorită și pentru ploaia pe care ai așternut-o peste noi, la clipe de nădejde.

Ai fost o vară bună, și îți voi simți lipsa...te rog!

Te rog să mai rămâi în sufletul meu și să te bucuri de ce găsești în el.

Toamna mi-a tăiat orice speranță, doar tu mi-ai mai rămas.

Ai grijă de tine!

Te iubesc, și mă înclin.

Concert caritabil al Grupului psaltic Lighisma la centrul Luceafărul din Piatra-Neamț

Cercetare bolnavilor, îndureraților foarte, acoperire și ajutor și maică celor orfani.

Așa spune o cântare din paraclisul Maicii Domnului. Ea tuturor ne ajută și lucrează prin noi. Așa a și fost. Postarea aceasta este una specială și vreau să îți spun despre ce a fost vorba:

Luni, 21 septembrie 2015, câțiva tineri teologi s-au gândit să facă o bucurie unor copii defavorizați, și să aducă zâmbetul pe buze acestora, vizitându-i și susținând un mini-concert de muzică bizantină, vorbindu-le despre Dumnezeu prin cântare. Evenimantul a avut loc la Centrul de recuperare Luceafărul din cartierul Ciritei, municipiul Piatra-Neamț.

Totodată, s-a reușit prin acest eveniment și relansarea Grupului psaltic Lighisma, cor de muzică bisericească înființat în 2009 la inițiativa unor elevi seminariști, acum studenți la Facultatea de Teologie. 

Grupul psaltic Lighisma

Îți spun sincer, am fost foarte marcat de sentimentele acestor copii. Când am intrat, pentru prima oară, am fost lovit de un val de căldură. O fierbințeală sufletească extraordinară. Mă uitam la copilași, au rămas captivați de noi. Foarte emoționant! O fetiță a venit și ne-a luat în brațe pe fiecare. Nu îți pot descrie trăirea mea. Am rămas oarecum blocat și puțin mâhnit, văzând suferința lor.

Intrăm noi în sală, ne pregătim și ne așezăm, nici nu am început bine cântarea, micuța a venit la un coleg, l-a luat în brațe, și plângea. Sunt de părere că suflețelul ei tresălta de bucurie. A fost o minune. Tinerii se uitau la noi, ne priveau cu atenție, ba chiar unul dintre ei ”dirija” pe ceilalți, în timpul concertului. După eveniment, personalul centrului ne-a prezentat instituția, obiectivele ei și misiunea în societate, dezvăluidu-ne cât de importantă este asistența socială.

De-a lungul timpului, eu am mai avut în grijă tineri cu deficiențe (cei de la C.S.E.I. Alexandru Roșca mă știu, colaborând cu ei în tabere de vreo trei ani), dar aceștia m-au emoționat extraordinar de tare. Trebuie ca și tu, cel ce citești acest articol, să mergi la un centru și să vezi ce înseamnă adevărata problemă. Trebuie să realizezi că pseudodificultațile noastre sunt doar pseudo. Mergi și fă un act de caritate celor năpăstuiți de necaz. Atunci poate vei realiza ce înseamnă omul îndurerat și în necaz. Îți poți închipui cât de mult se bucură cineva când îl vizitezi? Radiază de fericire. Uită-te în ochii lor și privește.

Când am plecat, ei s-au supărat. Dar să știți, copiii aceștia nu erau mâhniți, erau bucuroși în suflet! Și cred că în sinea lor, ei se bucură de orice faptă bună. 

Ai grijă de tine!

Mă înclin și vă iubesc!

Pâinea noastră cea spre ființă...

...ne-o mai dă cineva astăzi? 

Mereu rămân interesat de mândra și maiestuoasa societate românească, o colectivitate amatoare de sadism și devoratoare de scandal ieftin. Nu de puține ori rămân stupefiat de ceea ce vedem noi la televizor, o sursă infinită de neprofesionalism, știri ieftine și sarcasm peste măsură.

Măcar dacă numai asta s-ar întâmpla. Dar nu ne oprim aici.

Vreau să vă împărtășesc ceva. Cred că și tu te-ai săturat de astfel de titluri: ȘOCANT! INCREDIBIL! AFLĂ ce s-a întâmplat! Efecte INCENDIARE, Scandalul SECOLULUI, ș.a.m.d.  Toate acestea, dragii mei, creează o tentație în mintea noastră, apare o psihoză.

Până și eu am rămas setat pe Știrile de la Kanal D (nu dăm nume canalului de televiziune). Și mi-am propus un experiment. Nu degeaba am folosit tertipurile mai sus înșirate. Cred că ați observat pe profilul meu de facebook câteva postări cu ȘOC și GROAZĂ. Vreau să vă spun că numărul aprecierilor s-au dublat față de un check-in obișnuit. De ce? Avem întipărit în mințile noastre acest ȘOC! Verificați profilele ziarelor de scandal. Au mii și mii de like-uri. Așa ceva...cam des găsești.

Mereu făceam glume cu șoc și groază, apasă click, incredibil. Toată lumea râdea. 

Din păcate așa trăim.

Poate acum mă întrebi ce legătură are titlul articolului cu ceea ce ți-am spus până acum. Ei, bine...are. Expresia am tratat-o alegoric. Cred că știi celebra rugăciune, nu cred că e momentul/cazul să îți spun de unde vine, dar am pus problema astfel: să nu crezi că Hristos ne oferă doar materia euharistică, pâinea sfințită printr-un proces intim și complex, numit Dumnezeiasca Liturghie. Dumnezeu ne mai oferă și pâinea cuvântului, puterea Lui.

Informația cea de toate zilele o primim din societate. La biserică primim informația divină, ce Hristos ne-o dăruiește gratuit prin Sfânta Evanghelie, iar în societate, pâinea aceasta devine documentare, știre, veste. Toate aceste lucruri noi de unde le mai luăm? Mass-media? Televi...hă? Da, mulțumesc.

Nu, trebuie să fie nu! Ferm și răspicat!

Și uite așa, stau și mă întreb: pâinea noastră cea spre ființă, ne-o mai dă cineva astăzi? Există un proverb latin care zice panem et circensis sau pâine și circ. Pilda aceasta o știu de la profesoara de Limba Română din gimnaziu. Și o folosesc acum. Noi asta vrem? Pâine și circ? Poftim la degustare!

Vă rog, serviți!

Ai grijă de tine!
Mă înclin și vă iubesc!

Viață de Ruginoasa, dor de tine!

Câteodată rămâi nostalgic

Îmi era dor de Ruginoasa, comuna mea dragă! Sătuc de suflet, leagăn veșnic al copilăriei mele, mai ales vara, când ai mei vroiau ”să scape de mine” (înțelegi cum zic?).

Trebuia să ajung și vara aceasta acolo, din păcate am ajuns toamna, nu știu cum se face...

În fine, eram așa frustrat să ajung acolo, încât în noaptea aceea am avut parte de un somn foarte tulburat. Știam că trebuie să fiu la 6:20 în stația de autobuz pentru a pleca (era singura cursă spre sat). Pe la 2:23 m-am trezit dintr-odată. Brusc. Mă uit la ceas și am văzut doar ”:23”. Hopa...l-am pierdut, în gândul meu. Am tresărit din pat. Fug repede în baie, trântesc totul prin casa, nici nu apuc să mă îmbrac bine, mă uit la ceas, 2:25. Băi!! E două!!! Am început să râd în baie...îți dai seama? Ce om sănătos râde la două dimineața în hohote? Mă retrag înapoi în patul meu cald.

Știi că o minune nu ține prea mult? Tata...lucrând de dimineața, a avut el grijă să mă trezească. Oricum, îmi explică el ce și cum, îmi arată o sacoșă albastră cu un cozonac înăuntru, îmi explică iar ce și cum apoi pleacă la serviciu. Acuma o să vă întrebați de ce cozonac? Trebuia să fiu de dimineață la biserică, la Sfânta Liturghie, iar apoi la panacidă (sau ceva de genul). După 30 de minute, cu geanta la umăr și cozonacul la subraț, hopa în stație. Ajunge autocarul, mă sui în el și merg spre sat. Ajung la țară. Știi cum m-am simțit? Ca în al noulea cer! Mirosul proaspăt de Ruginoasa! Aveam o față...nici nu v-o pot descrie....de fapt...stai că am o poză.

Pe drum fredonam melodia aceea de la Noaptea Târziu (a și făcut subiectul unei postări pe facebook).

Ajung la bunica, îi dau în folosință cozonacul, ne pregătim de biserică și hai la Liturghie. Desigur, obosit, încerc să stau treaz la slujbă, însă ispita m-a biruit...la Heruvic.

Se termină slujba, vine preotul în colivar, face panacida, merg la morminte, totul bine și frumos. După toate astea, ușurel pe drum, am fost în vizită la Nea Marin, o rudenie îndepărtată. Am intrat la el în casă. M-am simțit extraordinar de bine! Știi ce înseamnă să mergi la un om sărac și muncitor? Țăranul român încă dăinuie! Să intri la om în cameră, să te servească cu ceva cald și să te facă să te simți binevenit. Asta înseamnă să fii apreciat!

Ajung acasă și  încep să mă devin nostalgic. Și începea să îmi pară rău. Regretam toate gândurile rele, îmi părea rău că pierdusem timpul la țară, îl utilizam fără nici un folos. Priveam împrejurimile, eram una cu satul. 

Intru în căsuța bătrânească și ghici ce văd: bunicuța croșeta în macrame.

E foarte dificil să lucrezi așa...vorbim de fire de macrame, de maxim 2 mm grosime. Am rămas uluit de ce văd. 

Din păcate nu am apucat să stau decât o zi, una singură. Dar mi-am reîncărcat bateriile epuizate de cele nouă serii de tabere. A fost extraordinar. Sublim. Și aici vorbim de un rafinament rural.

Cam mult pentru primul meu articol, sper că v-am amuzat. Sau măcar am reușit să simțiți o frântură din ceea ce am trăit. Am vorbit de lucruri simple. Nu ai cum să le înțelegi dacă nu trăiești simplu.

Mă înclin și vă iubesc!

Cine sunt?

Cine ești?

Eu sunt Cel ce sunt

Mă numesc Flavius, o persoană nu prea empatică,  ușor zâmbăreț și cam prea plin.

Deși sunt din Piatra-Neamț (și mă mândresc cu asta, să știi), nu prea mai stau prin locurile natale. Locuiesc în Iași, în timpul facultății, iar în rest, cam hoinăresc prin țară. Cel puțin, acasă nu stau.

Am absolvit în anul 2014 Seminarul Teologic Ortodox ”Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, acum urmez cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul UAIC Iași.

Încerc să scriu, să mă dezvălui, să fiu puțin diferit față de cum mă știți. Voi reuși? Habar nu am...

Sper să vă fiu pe plac!

Începutul unui colț de hârtie

Știu că acum ”bloggăritul” este la modă, însă...

De foarte mult timp mi-am dorit să am un colțișor de hârtie. Vreau să spun, îmi doresc să arăt și celorlalți ceva din puținul meu suflet. Nu mult, chiar puțin. Ceva de esență tare. Sunt destul de entuziasmat...poate am să reușesc.

Voi încerca să postez săptămânal, ceva ușor, nu neapărat cu substanță teologică, dar...

...sunt la început, și ușor voi începe să prind aripi.

Sunt un amator, dar vreau să vă arăt profesionalism.

Am să vorbesc, chiar dacă am să spun puțin.

Mă înclin și vă iubesc.

Vă mulțumesc!