Luna lui noiembrie, frigul deja s-a instalat în apartament iar cerul gri rămâne așa cum l-am găsit. Din nou toamnă, noi provocări și multă speranță. Nu știu cum să fiu, nu știu ce ar trebui să fiu, cum să mă comport, cum să mă îmbrac și cum să mă spetesc până aproape de pragul colapsului. Dar sunt bine, sunt ok și vreau să mă destăinui, să vă pun pe tavă amalgamul meu de idei și concepții. Deși mi s-a reproșat că nu am mai întreținut blogul, mă aștept să fiu aspru criticat, și sunt conștient că îmi voi lămuri cugetul.
Un suflet nu poate sta încărcat cu mizerii și mocirlă. Ală e un suflet murdar. Și noi, de fel, suntem îmbrăcați în alb și trebuie să ne ferim de toate petele. Ah, e greu să te rămâi imaculat...e dificil să rămâi fidel unei ființe, să rămâi credincios lui Dumnezeu și să îi mulțumești pentru ziua de mâine. Însă, bucuria mea a dispărut odată cu începutul lui septembrie. Copiii mei au început școala, credincioșia mea a fost călcată în picioare, iar Supărici a intrat în casă și s-a pus cu burta pe treabă. Oh, da! Mintea mea zburda în noroi.
Luna lui octombrie se anunță după colț, iar atunci apare și prima mea rază de soare...raza mea caldă! Deși ploua afară și eu înghețasem de frig, inima mea se bucura de zâmbetul ei și eram cel mai fericit! Până când o noapte se pogorî încetișor iar raza mea se transformase într-o lacrimă. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat la greu! Și nici sfinții Lui! Iar eu? Ha...devenisem un erou! Campion până la capăt! Iar prietenii mei mi-au oferit o îmbrățișare mare, mare! Prieteni de la care nu mă așteptam...
Acum, la început de noiembrie, am primit sarcini noi, task-uri ce le voi îndeplini cu succes, până la capăt, pentru că orice lucru pe care îl făuresc devine o parte din mine! Zâmbetul reapare în viața mea...sunt așa de entuziasmat! Fiecare toamnă îmi croiește ceva special, însă de data asta, ea vine cu ceva magic, un deliciu, mmmmm!
Toamnă, iubind în continuare voi mai rămâne singur? Să știi că oricum ai fi, eu te aștept aici, lângă mine...
