Amintiri de toamnă.

Luna lui noiembrie, frigul deja s-a instalat în apartament iar cerul gri rămâne așa cum l-am găsit. Din nou toamnă, noi provocări și multă speranță. Nu știu cum să fiu, nu știu ce ar trebui să fiu, cum să mă comport, cum să mă îmbrac și cum să mă spetesc până aproape de pragul colapsului. Dar sunt bine, sunt ok și vreau să mă destăinui, să vă pun pe tavă amalgamul meu de idei și concepții. Deși mi s-a reproșat că nu am mai întreținut blogul, mă aștept să fiu aspru criticat, și sunt conștient că îmi voi lămuri cugetul.

Un suflet nu poate sta încărcat cu mizerii și mocirlă. Ală e un suflet murdar. Și noi, de fel, suntem îmbrăcați în alb și trebuie să ne ferim de toate petele. Ah, e greu să te rămâi imaculat...e dificil să rămâi fidel unei ființe, să rămâi credincios lui Dumnezeu și să îi mulțumești pentru ziua de mâine. Însă, bucuria mea a dispărut odată cu începutul lui septembrie. Copiii mei au început școala, credincioșia mea a fost călcată în picioare, iar Supărici a intrat în casă și s-a pus cu burta pe treabă. Oh, da! Mintea mea zburda în noroi.

Luna lui octombrie se anunță după colț, iar atunci apare și prima mea rază de soare...raza mea caldă! Deși ploua afară și eu înghețasem de frig, inima mea se bucura de zâmbetul ei și eram cel mai fericit! Până când o noapte se pogorî încetișor iar raza mea se transformase într-o lacrimă. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat la greu! Și nici sfinții Lui! Iar eu? Ha...devenisem un erou! Campion până la capăt! Iar prietenii mei mi-au oferit o îmbrățișare mare, mare! Prieteni de la care nu mă așteptam...

Acum, la început de noiembrie, am primit sarcini noi, task-uri ce le voi îndeplini cu succes, până la capăt, pentru că orice lucru pe care îl făuresc devine o parte din mine! Zâmbetul reapare în viața mea...sunt așa de entuziasmat! Fiecare toamnă îmi croiește ceva special, însă de data asta, ea vine cu ceva magic, un deliciu, mmmmm! 

Toamnă, iubind în continuare voi mai rămâne singur? Să știi că oricum ai fi, eu te aștept aici, lângă mine...

Cred că am uitat ceva... - review

Și daaa! Am uitat de tine, măi blogule!

Îmi pare rău că n-am mai scris cine știe ce, dar îmi asum toată vina! Și evitând să mă plâng (și nu reușesc asta, serios!) nu mai am timp...de nimic!

N-am mai reușit să scriu nimic pentru că lunile aprilie-mai au reprezentat cele mai ”hot months” din 2016. Sper să și trec repede, am nevoie de un concediu (și o să îl am, sigur...).

Ce am mai făcut? Păăăi....am tot sperat la noutăți, nu că n-ar veni ”gârlă”, și nu mai fac față (:)) ), dar dictonul ai grijă ce îți dorești s-ar putea să dea rezultate. 

Parohie, facultate, ANCORA, pe aici ne învârtim. Cel puțin, nu mă plâng că stau degeaba, așadar, să vă povestesc despre:

1. Vacanța de Paști

A fost cea mai activă perioadă am mea, jur, cel puțin, nu am 24 de ore adunate acasă (cu excepția orelor de somn, și da...și ală puțin). Cel puțin de la sâmbăta lui Lazăr până în Duminica Tomii, Flavius și-a făcut un pat, sub scările de la cor (săvineștenii știu) la biserică! (Doamne, asta îmi mai lipsea). Am luat contact cu dragii de ei, credincioși, ce au venit zi de zi și au stat în colțișorul acela rece, așteptând Învierea....care a și venit! Bucuria mea s-a revărsat odată cu miezul nopții, când, din spatele părintelui, cântam Învierea Ta Hristoase. Iar....adunându-ne cu toții, ca o familie, am petrecut două săptămâni pline de taine, denii, una bucată botez, vreo 5-6 parastase și ce servicii am mai prins pe ici, colea.

2. Facultate

Cred că am uitat ceva...da, facultatea! :)) Nici nu îmi venea să cred, a trebuit să ajung și aici, și când vreau să spun ”aici”, mă refeream la sesiune. Încă nu a început și am vreo două examene miercuri, o lucrare de seminar nepredată (încă, acuma o trimit, șșșșt!) și o droaie de treburi electrocasnice de făcut, cel puțin, cam așa arată în capul meu. Trebuie să mă pun cu burta aia mare pe studiile de specialitate (în termeni populari, carte) și să citesc, nu de alta, că mi-ar plăcea să rămân în Iași la vară, dar mai vreau o tabără (pentru amatori, am să mai vin în tabere - nu vă ambalați prea tare - wow, a rimat). Deci, rugați-vă pentru notele mele de trecere, și vă promit că vin cu jocuri noi, cei de la Sfântul Nicolae le știu din Făurar, deci, un review?

3. ANCORA

Da, vă pot spune că abia aștept să îmi văd visul și să am primul meu festival concurs de scurtmetraje. Încă nu s-a încheiat competiția, dar aș vrea să le mulțumesc de acum celor ce m-au sprijinit în proiect, George și Iustin. Pentru ceilalți promit că am să îi pomenesc pe parcurs. Pe blog. Special pentru #ANCORA. 

Festivalul reprezintă pentru mine un trandafir, plin de țepi, dar atunci când am să ajung la floare, nu vreau să mă mai dezlipesc de concurs, sincer. E prea fain! O să vă povestesc mai multe după ce se încheie festivalul, stand by.

Promit că o să mai revin cu ceva surprize (plăcute, măcar) și vă îmbrățișez pe toți! Mi-a fost dor de voi, serios! Promit că nu am să mai folosesc ca titlu ”cred că am uitat ceva...” See ya!

Dumnezeu preferă lemnul? Serios?

”Smerenia contra opulenței”

Asta își doresc românii? Un loc din lemn, un spațiu restrâns?

Lumea nu e supărată pe Catedrală, nu! Poporul este neglijat! Vorbim de corupție, o politică dezastruoasă, salarii mici și taxe mari (generalizări, adevăr absolut, opinii contrare, alb, negru, bine, rău, frumos, urât...).

Am ascultat o zi întreagă melodia celor de la Taxi și ceva...ceva m-a pus pe gânduri.

De ce s-a mai născut o provocare în rândul lumii? Videoclipul nu cred ca are mai mult de 24 de ore de când a fost postat și are 70,000 de view-uri. Prietenii mei de pe Facebook împrăștie filmulețul, a devenit viral!

Chiar aceste vedete preferă lemnul? Spațiile mici? Deci, nu cred că au găsit o metodă mai genială de a exprima un singur mesaj: ”Nu vrem Catedrala!”.

Eu cred că Dumnezeu preferă sufletul nostru! Dumnezeu preferă omul! Dumnezeu preferă inima noastră! Și știi de ce? Pentru că ”așa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.

Personal, le respect opinia, însă nu admit ”smerenia” de care ei au dat dovadă...au chemat ”valorile” lumii contemporane (există și excepții, și m-a durut) iar aceștia ne-au oferit o lecție. Că vorbim de smerenie, vorbim de o stare de care ei nu dau dovadă...cum poți vorbi despre smerenie dacă ei nici măcar nu se uită la ei înșiși? Pavel Bartoș, creștin romano-catolic, confesiune ce are sub purtarea de grijă biserici din lemn....de mahon. Ați văzut vreo biserică romano-catolică? Ce dimensiuni are? Îl respect pentru curajul său, dar nu cred că a acționat cum trebuie... Ștefan Bănică, recent adus într-un scandal de evaziune fiscală...Andreea Esca și salariul ei ”de lemn, virat într-un spațiu mic, într-un card”. Monica Anghel, ce își atârnă Sfânta Cruce de ureche...excelent gest de smerenie! Crucea lui Hristos, ce o purtăm la piept, în dreptul inimii, a ajuns un smerit accesoriu vestimentar. Teo Trandafir, o femeie puternică, cultă, ce invită toți maneliștii în studio. Răzvan și Dani, entertaineri matinali, băieți ce au o vecină tare smerită, și un program foarte smerit. Bittman? Cu îngerii posedați? Nu, mulțumesc!

Prefer să îmi rezerv alte comentarii.

Avem nevoie de Dumnezeu, Cel ce preferă oamenii, și este iubitor de oameni! Avem nevoie de El în inimi, nu pe YouTube...

Poporul cel ce umbla întru întuneric, a văzut lumină mare....

Ieșire în Europa - Norway!!!

Nici nu îmi vine să cred că sunt acasă...deja...

Știți că v-am spus eu vouă cândva de o surpriză? De două săptămâni gândindu-mă la excursia ce abia s-a terminat, acum realizez că de fapt am trăit o săptămână de senzație alături de Bogdan dar și de noii prieteni din toate colțurile Europei! Întâlnirea organizată de WSCF a reprezentat primul meu contact ecumenic cu reprezentanții organizațiilor studențești din Europa! It was unbelievable, incredible!

S&O Meeting 2-6 march 2016, Oslo, Norway!

”Ce s-a întâmplat la Oslo, va rămâne la Oslo” spunea Bogdan prietenilor noștri străini, însă eu m-am decis să vă spun doar așa...să vedeți și voi... (asta a fost una dintre glume!!!).

Totul a început la trei dimineața, când eu și Bogdan am plecat de la Colegiu spre autogară și am luat microbuzul (speram să fie autocar, totuși...) spre Aeroportul Otopeni. Cu doar două ore de somn la bord însă cu o nerăbdare extraordinar de mare, am pornit la drum! Am mai căscat, ne-am mai înghesuit, am mai moțăit/sforăit, am ajuns cu o oră mai devreme în Otopeni. Ajunși acolo, căutăm cu greu un loc, și așteptam să facem check-in`ul. După vreo două ore jumătate de stand-by (și știind că ceva nu e în regulă, o să vedeți) am verificat tabelul de zbor și am realizat că s-a dat drumul la check-in! Coborâm scările, mergem și ne uităm pe tabel, stupefiați, văzând că zborul nostru are o întârziere de 40 de minute. Nu ar fi o problemă dacă nu am fi avut o escală în Amsterdam, și aia la muchie de cuțit! Stăm la coadă îngândurați și puțin dezamăgiți....știind că noi trebuia la ora 19 să fim în Oslo. Oricum...până să predăm bagajele ne întâlnim cu un individ, puțin roșu la față, transpirat și dezorientat, furând curent. Tipic român, cu ”jmekerie la pachet” și vorbind în limbi moderne :)). Pe tipul ăsta turmentat l-am botezat ”Apres vous” pentru că la îmbarcare el le-a permis unor fete frumoase să meargă înaintea lui, iar chinezoaicelor de după ele le-a spus ”No, no!!” Oricum, era puțin funny, l-am surprins că se dădea și la stewardese.

După un zbor cu întârziere, și o masă copioasă oferită de cei de la KLM cu ”turkey”, am ajuns în Schiphol Amsterdam Airport! Ooo, dar stai că acolo trebuia să mai stăm încă vreo patru ore să prindem celălalt avion spre Norvegia. Cei de la KLM și-au cerut scuze și ne-au oferit câte un cupon de cumpărături în valoare de 15 euro, și ce am mai stat pe acolo, timpul trece și mergem spre Oslo. Între timp, Natia, persoana noastră de contact ne-a spus să ne întâlnim cu unul din trainerii eventului, unul Francois. Am întrebat fel și fel de persoare: You are Francois? Momentul era hilar!

Așteptând să ajung în Oslo...

Ajungem în Gardermoen Lufthavn la ora 22:30. Luăm autobuzul și ajungem în Oslo! De acolo, ne-am cazat și ne-am odihnit până a doua zi. Cazarea a fost ceva genul: 4 pe cameră, baia la comun. Nu m-am supărat, însă când am primit cartelele de la recepție și văzând că numerele diferă, mi-am spus: ”Să vezi că o să stau singur, ce tare!” Și când am ajuns, colegii mei dormeau...un belorus, un filipinez cu cetățenie olandeză și un drag român din Paris! În gândul meu: ”Aoleu, să vezi ce îi sforăi pe aștia...”. 

A doua zi dimineața, m-am trezit de vorbă cu colegii mei de cameră, și uite că am făcut cunoștință cu Ivan, Hadje și Adrian, colegul nostru român din Paris. Ne-am echipat repede, știind că la 7:40 trebuia să fiu jos la recepție, alături de ceilalți. Mă întălnesc cu Bogdan, facem o scurtă prezentare cu ceilalți și pornim spre locația unde vom avea sesiunile de workshop. Pe drum am tot vorbit cu Anita, o fată din Bulgaria, destul de faină. 

A fost primul selfie!

Ajungem în clădire, în centru, luăm micul dejun și mergem la rugăciune. Bine, poate că folosesc un termen destul de concis, hai să zicem un dialog, un dialog cu ”eu”. Mă așteptam să nu avem vreun moment ortodox, majoritatea tinerilor fiind de confesiuni protestante, dar am rămas un spectator liniștit și le-am observat cultul. A fost primul meu contact ecumenic.

în timp ce cântam ”lumină spre descoperirea neamurilor...” 

Imediat după, mergem în sala de lângă și începem prima noastră sesiune (țin să menționez că noi am fost acolo la un training). După câteva momente de cunoaștere, am vorbit despre media, despre Twitter și Facebook, despre unele proiecte ale celor de la WCC (World Council of Churches). Per ansamblu, a fost o zi faină! Seara, am avut ”intercultural night” unde am avut un stand cu multe chestii românești: ciocolată rom, prăjituri, sirop, gem, vin, biscuiți. Fiecare nație a avut câte un stand. Bătrâna rivalitate a românilor cu bulgarii a continuat și aici, fetele de acolo aducând zacuscă și țuică...românească, dar era a lor :)).

Cam așa au fost cele trei zile pline în Oslo...ceva diferit? Păăăi....am avut o excursie. Am mers pe jos în ploaie, în frig, cam o oră doar ca să vedem un parc, plin cu statui...nud. M-am amuzat copios să vad bărbați fericiți și femei fericite...păcat că erau din cupru...

Nu știu ce ar spune acum Barnevernet-ul, însă nu prea sunt ok aceste opere de artă. Pe de o parte, am admirat felul lor de a fi, și chiar simbolistica lor. Dacă nu ai avea puțin habar despre artă (așa cum am fost eu) te-ai sminti, însă mai târziu am aflat că acest parc reprezintă de fapt viața umană.

Ce am mai văzut prin Oslo? Blonde, imigranți și ”români”. Blondele, frumușele foc, parcă sunt decupate din revistele de modă, dar de ce am scris separat ”imigranți și români”? Imigranții sunt oameni ce lucrează, câștigă un ban cinstit iar ”românii” cerșesc din colț în colț de bloc. Probabil observați ghilimelele, nu sunt rasist... Plimbându-mă cu Bogdan prin centru...auzim manele, și vedem ”românași” stând și cerând bani.

Ieșirea în Norvegia a fost destul de faină, eu vă recomand locul ăsta, sincer!

La plecare, am făcut o aroganță și am mers cu toții să bem o bere, și să mai vorbim și noi...că nu prea am interacționat în sesiunile de lucru, ba chiar a trebuit să fac pe animatorul acolo, a fost tare!

După bere, am plecat spre Gardermoen....adormiți, obosiți și dezorientați, facem check-in`ul, intrăm în zona Duty Free, și ne pregătim de zbor. Urcăm în avion, dar a trebuit să stăm la sol vreo 30 de minute....aripile erau înghețate și trebuiau curățate de zăpadă și gheață. Ne-am așezat pe scaun, ne-am lăsat pe spate, și am încercat să ne odihnim până în Paris. Acolo, nici nu ajungem bine, ne strigă în Aeroport: ”Mr. Popa and Mr. Napa are....”. N-am mai ascultat restul, că știam că era de rău, așa că am băgat viteză, și când am ajuns, nici nu era dat drumul la îmbarcare. Asta a fost o glumă franceză.

Am zburat spre Otopeni, am ajuns la țanc! Noroc că am vorbit cu șoferul de la microbuz să ne aștepte! Am trecut printre terminale ca vântul! Am luat bagajele, și hai spre Iași! Am ajuns aseară cu bine, pe la 9 fără ceva....după 17 ore de călătorie și două zile fără somn, vroiam doar un pat...patul meu!

A fost o aventură pe cinste...nu vreau să vă mai plictisesc cu vorbe, însă vă pun aici niște fotografi.

Alături de Yulia din Georgia (stânga) și Marta din Italia (dreapta)

P.S.  Acolo am jucat ”Îngerașul”! Vă mulțumeeesc mult!!

Lună de Făurar

”Plin de simplitate, pentru aceste toate, daruri minunate, îți mulțumesc!”

Așa mi-am început ziua! Dimineața mea plină de Direcția 5 și zâmbete mi-a oferit o stare de euforie, o trăire plină de optimism. Dacă nu venirea prematură a primăverii, atunci ce? Pur și simplu...vremea asta minunată! Făcând abstracție de 14 februarie, am început un nou capitol în viața mea: primăvara!

Vreau să îți propun un exercițiu: dimineața, zâmbește! Elimină toate gândurile negative și deschide-ți inima! Uită de împrejurimi și privește pe fereastră! Clipește cerul! Doamne, nu cred că am mai trăit o stare așa fericită de mult timp! Priveliște albastră, plină de viață! Seara, stai întins și observă stelele. Fiecare astru are un nume, și unul l-am denumit după tine... Dar admiră frumusețea înconjurătoare! Dă frâu liber gândurilor și aruncă-te în bucurie!

Copyright- Jurnal Spiritual http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2014/02/flori-albastre.jpg

Of, iarnă rece albăsturie, ai fugit repede și ne-ai părăsit! Dar mai ai puțin din Luna lui Făurar și deja bucuria mea a sosit! Crede-mă, Făurare, n-am să te uit așa ușor! Mi-ai deschis inima!

Raza mea de soare

Te aștept să te pogori în suflet!

Nu de puține ori inima mea e tristă și suspină după un parfum dulce, după ceva de esență, ce îmi atinge sufletul și se joacă cu el. Așa e, nu de puține ori, draga mea stă singură și retrasă, și se ascunde de mine...

Tristă stă săraca și plânge, stă ascunsă și își ține respirația, de teamă să nu o audă dragostea.

Necăjitu-m-am și am suspinat foarte...poate, peste măsură.

Dacă ai știi tu, raza mea de soare, de cât timp de caut, dar tu îmi întorci spatele, și mă respingi...

Chiar acum, în timp ce scriu, plâng și mă dojenesc cu gândul meu de a te revedea, vreodată.

Am nevoie de puțină lumină. Prea mult am stat în întuneric! Nu ai milă de mine? De ce nu vezi și realizezi cât de dependent sunt de tine?!? 

Nu mai sunt om de când eu tot te vreau, cu patimă te doresc, și nu îmi poți ieși din minte.

Vino! Apropie-te, iubirea mea de zahăr ars! Te rog, așează-te și hai să bem un ceai! Unul de aromă tare! Poftim, servește niște dulceață de cireșe amare! Pentru tine am luat borcănașul astă siropos de la un magazin de iubire necondiționată!

Vreau să îți reamintesc că sufletul meu este colorat de tine, iubire...și te așteaptă...te așteaptă...gândul meu drag... 

Copyright image - https://gradinareasa.wordpress.com

Astăzi nu am chef...

Nu știu dacă ai avut vreodată o zi în care...

...să nu ai chef de nimic. Pur și simplu, o zi ciudată, plină de informații și oboseală.

Cam așa poți denumi o zi premergătoare examenului, liniștea dinaintea furtunii!

Da, totul devine monoton după ce stai și te rogi la Sfântul Curs de enșpe mii de cuvinte (sună mai bine decât 100 de pagini) și îți fierbi creierii acolo, iar după deja începe să se simtă mirosul de ars în camere. Noroc că avem detectoare de fum și ne anunță când trebuie să ieșim afară.

Acum vorbind fără glumă sau pic de sarcasm, perioada aceasta devine pentru mulți tineri cea mai stresantă din cauza examenelor. Și nu mă plâng, că nu am de ce...trebuie să învăț, de asta sunt student! 

Dar îmi place să ironizez toată mascarada formată prin sălile de facultate. Nici nu am început oficial sesiunea și deja am dat jumătate din examene, poftim cultură! Nu mai vreau să spun (de fapt, vreau) că profesorii îți condiționează intrarea în examen pe baza prezențelor acumulate. Pai, stai puțin! Conform unui ROI trebuie să am 50% prezență la cursuri și 75% la seminarii. Bun! Dar ce fac atunci când profesorul nu vine vreo lună la facultate, ajunge într-un final la ore, modifică cum i se pare lui orarul oficial al facultății, îmi predă lecții fără nici un pic de logică, te mai ascultă, iar după ești înștiințat că: Domnul Popa, nu intrați în examen. Aveți patru absențe.

Patru? Când eu am fost prezent în mare parte la facultate (atunci când profesorul nu era). 

Și uite așa se încalcă legea! Poftim! Mulțumit?

Recunosc, poate sunt frustrat, dar chiar nu mai ai chef de nimic după o zi ca asta!

În această perioadă sunt nevoit să meditez la câteva materii, deci nu știu cât de mult am să mai scriu (luna aceasta). Dar vă promit că am să vin cu o surpriză! 

Mult succes oameni buni! 

Ieșeală de munte - fine de an

Mereu am rămas cu o aromă după sărbătorile de iarnă.

Mă bucur din suflet că am ajuns și în acest an să mai ciocnesc un pahar de șampanie cu prilejul Anului Nou, un moment îmbucurător, plin de speranță și cu un viitor larg deschis inimii noastre. Am trăit un alambic de sentimente și trăiri atunci când artificiile au răsărit și ne-am bătut cu vin spumant. Desigur, cei de la ISU nu au avut aceleași simțiri... (asta a fost una dintre glume...).

Vreau să vă mulțumesc fiecăruia pentru urările frumoase și gândurile îndreptate spre mine. Vă spun că v-am oferit un zâmbet atunci când am primit mesajele. Am avut parte de un revelion ce nu îl voi uita așa ușor, de senzație!

Să vă spun sincer, colegii mei animatori au planificat de mult timp acest eveniment, iar meritul lor este pe deplin! A fost minunat! Chiar dacă zăpada a fost pe ici-colo, stațiunea Durău a înflorit în ochii mei când mi-am văzut prietenii și ne-am veselit cu toții. Mi-am întâlnit o gramadă de prieteni! Pe ”văzute și neprevăzute”.

Armonie, râsete, grătar, Harghita, mima, artificii, șampanie, Grintz, Lovișteanu, Tia-To, recepție, toate acestea reprezintă ”furtuna mea de creier” după trei zile alături de animatori.

Vă îmbrățișez pe toți!